Evadarea

Evadarea

Descriere

Toți deținuții visează să evadeze, dar puțini încearcă.
Al doilea sezon al serialului Evadarea aduce opt noi povești cu prizonieri care reușesc să scape dintr-unele din cele mai sigure penitenciare din lume. În fața obstacolelor aparent insurmontabile, ingeniozitatea și curajul pur al acestor deținuți sunt impresionabile. La fel sunt și eforturile reprezentanților legii care trebuie să-i găsească pe fugari, angajându-se în urmăriri de mașini și schimburi de focuri pentru a-i prinde. Derularea reală a acestor evadări este descrisă în detalii captivante. Relatarea dinamică și mărturisirile la persoana întâi fac din fiecare episod al serialului o experiență vizuală palpitantă.

Episoade

Sezon 1
  • Prin tunel

    +

    Trei deţinuţi descoperă un sistem de tuneluri sub penitenciarul Indiana. Lipsa lor este remarcată după câteva ore şi atunci începe căutarea.

  • Conspirația

    +

    Doi deţinuţi profită că lucrează la bucătăria închisorii şi fură unelte cu care taie gratiile. Poliţia pornește pe urmele lor.

  • Deținuți politici

    +

    În timpul regimului apartheid, trei deţinuţi politici evadează cu ajutorul unor chei de lemn, făcute chiar sub nasul gardienilor.

  • Vânătoarea FBI

    +

    În urma evadării jefuitorului înarmat Roy Harper şi a criminalului John Woolard din penitenciarul Mississippi, FBI lansează o urmărire naţională.

  • Din Indian River

    +

    Cu ajutorul unui bomfaier adus pe ascuns în închisoare, doi deţinuţi închişi pentru crimă evadează din penitenciarul Indian River, Florida.

  • Mexicanii

    +

    Trei gangsteri periculoşi, înarmaţi şi drogaţi după ce au evadat din închisoare, se îndreaptă spre graniţa cu Mexicul, cu poliţia pe urmele lor.

  • Adevăratul MacGyver

    +

    Închis cu membrii bandelor care susțin supremaţia albilor, Harold Laird îşi pregăteşte evadarea cu aţă dentară şi un cearşaf.

  • Un Alcatraz în Anglia

    +

    Matthew Williams a pus la cale una dintre cele mai îndrăzneţe evadări dintr-o închisoare britanică, iar acum ne dezvăluie detaliile operaţiunii.