La doctor

Promo

00:30

Descriere

Când ești în sala de așteptare într-un spital, te întrebi vreodată cu ce problemă a venit persoana care stă lângă tine? Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă în camera de consultare când doctorul îl cheamă înăuntru pe celălalt pacient? Este ceva ce doctorul tău n-a mai văzut înainte? Este el vreodată șocat de ceea ce vede și aude? Și cum fac doctorii să controleze uriașa presiune emoțională la care îi supune profesia lor?

Clipuri

Episoade

  • Episodul 1

    +

    Hussain, în vârstă de șase săptămâni, a fost adus de părinții lui la dr. Jiwanji, aceștia fiind îngrijorați din cauza unei pete albe ce a apărut în ochiul stâng al copilului lor. Dr. Jiwanji este nedumerit inițial, apoi îl diagnostichează pe Hussain cu o posibilă cataractă.

  • Episodul 2

    +

    Dr. Jackie Bulger încearcă să afle de ce nivelul de insulină al pacientei sale diabetice, Sarah, este extrem de ridicat. La o analiză aprofundată, dr. Bulger descoperă că Sarah suferă și de depresie și nu s-a alimentat corespunzător în ultimele trei luni.

  • Episodul 3

    +

    Daniel recunoaște că este dependent de cannabis. Deși are numai 20 și un pic de ani, el fumează cannabis de cel puțin șase, deseori consumând chiar și 15 țigări pe zi. Daniel, împreună cu mama sa îngrijorată, au venit la dr. Ameet Tailor, care va încerca să-l introducă pe Daniel într-un program de reabilitare.

  • Episodul 4

    +

    Dr. Jas Deooray este vizitat de Samantha, de 24 de ani, care a îngrijit-o pe mama sa de când avea 16 ani. Povara aceasta emoțională își arată efectele: pulsul său o ia razna, este foarte anxioasă și neîncrezătoare în sine. Iar, mai nou, depresia începe să pună stăpânire pe ea.

  • Episodul 5

    +

    Dr. Shazia Javed îl cunoaște pe Mohammed, un băiețel care ajunge la spital cu o temperatură foarte ridicată. În mod normal, este posibilă identificarea cauzei unei febre, dar, după o atentă examinare a copilului, dr. Javed nu reușește să descopere cauza. Este un mister care-l îngrijorează pe medic.

  • Episodul 6

    +

    Primul pacient al doctorului Ameet Tayor este viitoarea mamă Myrsini, însărcinată în 21 de săptămâni cu gemeni și îngrijorată că se află în pragul depresiei.

  • Episodul 7

    +

    Bebelușul Franke suferă de o variantă extrem de rară a unei tulburări genetice rare, cunoscute sub numele de ștergerea cromozomului 3p. Această lipsă din codul genetic duce la diverse probleme de dezvoltare la copiii afectați. Aaron are nevoie de o operație pe cord deschis pentru a repara un defect la inimă.

  • Episodul 8

    +

    Recent logodiţi, Michael şi Sarah vin pentru o consultaţie la dr. Ameet Tailor. În ciuda sprijinului logodnicei sale, Michael este îngrijorat de persistenta sa disfuncţie erectilă, pentru care ia medicamente. Dr. Tailor şi Sarah îl asigură pe Michael că lipsa sa de încredere este cauza acestor probleme şi că, atunci când acest aspect va fi rezolvat, jumătatea lui inferioară va răspunde corespunzător şi Michael va putea renunţa la tratamentul medicamentos.

  • Episodul 9

    +

    Joseph este un fost consumator de heroină care a ajuns în scaunul cu rotile după ce a suferit un accident cu mulţi ani în urmă. Încă suferă de dureri cronice de spate pentru care are nevoie de un cocktail de medicamente antialgice, însă este reticent să folosească orice medicament pe bază de opiacee din cauza problemelor sale din trecut cu drogurile. Dr. Manj Tawana are sarcina de a decide ce combinaţie de medicamente este sigură pentru Joseph.

  • +

  • +

  • Episodul 12

    +

    A vedea neputincios cum copilul tău cade, încetează să respire şi se învineţeşte la faţă este coşmarul oricărui părinte. Dar este exact experienţa prin care a trecut, de două ori, Simah cu fiica ei. Dr. Ranj Kochar o linişteşte. Deşi ciudat, spasmul hohotului de plâns este un sindrom care afectează aproximativ 1 din 20 de copii. Aceste spasme sunt involuntare şi, deşi neliniştitoare atunci când eşti martorul lor, nu afectează copilul.

  • Episodul 13

    +

    A pierde în greutate este dorința multora la intrarea într-un nou an. Thelma, pacienta dr. Nithy Nanda, a pierdut controlul asupra propriei greutăți în ultimii ani, împiedicând-o să îndeplinească majoritatea sarcinilor cotidiene considerate banale de cei mai mulți dintre noi.

  • Episodul 14

    +

    Dr. Mustafa Jiwanji este specialist în chirurgie minoră, iar săptămâna aceasta el efectuează o operație la degetul mare de la piciorul unui pacient din cauza unei unghii încarnate.

  • Episodul 15

    +

    Dr. David Ward îl cunoaște pe Ryan, un tânăr care suferă de artrită și psoriazis extrem de sever. Pentru a-i îmbunătăți calitatea vieții, doctorul se încumetă să propună controversata măsură de a folosi solariul.

  • Episodul 16

    +

    Marcus este un băiat de opt ani care suferă de ADHD (tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție). ADHD este foarte dificil de diagnosticat și de tratat și plasează un enorm stres asupra celui suferind și a celor apropiați. Dr. O’Donnell, în timpul consultației foarte emoționante, încearcă să ofere sfaturi și sprijinul mult dorit de Marcus și mama acestuia.

  • Episodul 17

    +

    Dr. Manj Tawana îl întâlnește pe Michael, un tânăr care nu se simte deloc bine de multă vreme. Vomită des, pierde în greutate, iar recent s-a ales cu o erupție pe corp. Rezultatele de sânge ale lui Michael au arătat o creștere a numărului de leucocite. Pe lângă aceasta, și cazurile de leucemie din familia lui Michael au declanșat un semnal de alarmă în mintea doctorului Tawana.

  • Episodul 18

    +

    Săptămâna aceasta, dr. Muki Sri cunoaște un bărbat ce a fost eliberat din închisoare cu doar câteva ore înainte. Dean, care suferă de mult timp din cauza problemelor cardiace, depresiei și dependenței de cocaină, tocmai a îndeplinit o sentință de trei luni.

  • Episodul 19

    +

    În cabinetul asistentei Julie Swinburne a venit Karan, un băiat de 11 ani care tocmai s-a întors dintr-o vacanță din Thailanda. Ceea ce trebuia să fie o vacanță de vis s-a transformat în coșmar atunci când Karan a fost atacat și mușcat de o maimuță în timp ce se juca pe plajă.

  • Episodul 20

    +

    Emily, o fată de 17 ani și admiratoare a Star Wars, îl vizitează pe dr. Mio Kwan împreună cu mama sa. Emily are un istoric îndelungat de depresie și un oarecare nivel de psihoză, care o face să audă ”voci”. Medicamentația antipsihotică a transformat-o într-un fel de zombie, așa că a decis de una singură să întrerupă tratamentul.

  • Episodul 21

    +

    Gary este un bărbat disperat. Alcoolul îi distruge viața. Din cauza lui, și-a pierdut căsnicia, slujba și sănătatea. Însă, pur și simplu, nu se poate opri din băut, înghițind chiar și 24 de cutii de bere pe zi! A venit la clinică pentru a cere ajutorul doctorului Amit Bajwala, care îi spune că există speranță.

  • Episodul 22

    +

    George are doar patru ani și a trecut deja prin o serie de evenimente dificile după ce a fost diagnosticat, la trei ani, cu meduloblastom, o tumoare canceroasă care afectează echilibrul și coordonarea. George se plânge de durere în urechi, iar simptomele sale indică o infecție. Împreună cu tatăl său, a venit să fie examinat de dr. Muki Sri.