INGINERIE EUROPEANĂ

INGINERIE EUROPEANĂ

 

PREMIERĂ - MARȚI 23 SEPTEMBRIE 21:00

Această serie dezvăluie secretele extraordinare ale minunilor inginerești ale Europei. Filmate în șase mari națiuni, episoadele explorează proiecte de construcție record, mașini și vehicule inovatoare și soluții de design ingenios. Seria scoate la lumină și ingineria ascunsă ce stă la baza celor mai emblematice repere europene și oamenii care le mențin în funcțiune și astăzi.

 

EPISOADE

SPANIA - 23 SEPTEMBRIE 21:00

Într-o călătorie palpitantă printre minunile inginerești remarcabile ale Spaniei, pătrundem în culisele tehnologiilor de top ce aduc emblematica biserică Sagrada Familia din Barcelona tot mai aproape de finalizare. Descoperim secretele celei mai mari copertine de lemn din lume, aflată în Sevilla și vizităm un zgârie-nori care pare să sfideze gravitația. În final, asistăm la restaurarea minuțioasă a unui teatru roman vechi de 2.000 de ani.

 

REGATUL UNIT - 30 SEPTEMBRIE 21:00

Minunile inginerești ale Regatului Unit sunt dezvăluite, de la mașini electrice zburătoare inovatoare și zgârie-nori ingenioși, la secretele Podului Turn din Londra, o cale ferată de 57 de miliarde de lire sterline și un megastadion cu o întorsătură istorică surprinzătoare.

 

ȚĂRILE NORDICE - 7 OCTOMBRIE 21:00

Explorează minunile inginerești din cea mai nordică regiune a Europei, de la barajele spectaculoase ale Islandei construite contra lavei până la fabrica verticală din Finlanda, care doboară multe recorduri. Această călătorie impresionantă descoperă cele mai îndrăznețe construcții nordice, inclusiv cel mai mare oraș de lemn din lume și un feribot suedez care nu doar plutește… ci zboară.

 

POLONIA - 14 OCTOMBRIE 21:00

Descoperă minunile ingineriei poloneze. Urmărește cum se construiește un port gigantic la Marea Baltică chiar sub ochii noștri și află secretele celei mai înalte clădiri din Uniunea Europeană. Vom explora adâncurile pământului la Wieliczka, unde se află o fostă mină de sare de mărimea unui oraș și vom afla istoria celei mai înalte structuri din lemn construite vreodată.

 

ȚĂRILE DE JOS - 21 OCTOMBRIE 21:00

Explorează lumea ingineriei olandeze, unde ingeniozitatea umană se confruntă constant cu forța naturii. Mai întâi, îți vom arăta lansarea spectaculoasă a unei nave și cea mai mare barieră împotriva inundațiilor din țară. Apoi, vom călători înapoi în timp pentru a descoperi secretele gestionării apei, ascunse timp de secole de legendarele mori de vânt de la Kinderdijk.

 

GERMANIA - 28 OCTOMBRIE 21:00

Te invităm într-o călătorie prin cele mai mari minuni ale ingineriei germane. Vom vedea cum se construiește o cale ferată de 40 de metri sub München și vom descoperi secretele podului rotativ peste râul Ems, care a doborât recorduri. De asemenea, vom arunca o privire la instalația de ridicare și vom vizita șantierul în timpul renovării complexe a celei mai înalte biserici din lume.

 

Informații serial