Afaceri de familie: Arme rare

© National Geographic Channels
Afaceri de familie: Arme rare

Descriere

Fiecare zi arată ca un exercițiu militar pentru Christian și Alex, tată și fiu, care cumpără, vând și recondiționează arme de foc dintre cele mai rare în lume. Însă, cu doi experți în familie sub același acoperiș de depozit, ”politica de birou” poate deveni explozivă precum armele pe care le comercializează. Dinamica familială se prezintă sub o formă interesantă în compania Cranmers' International Military Antiques (IMA), unde dilemele cotidiene gravitează, spre exemplu, în jurul cumpărării sau nu a unui tanc de 250.000 de dolari din perioada războiului coreean sau al vânzării unui tun de 25.000 de dolari din vremea Angliei imperialiste. Luarea unor astfel de decizii nu este o sarcină potrivită pentru cei mai degrabă obișnuiți cu munca de birou, mai ales atunci când singurul loc unde poți învăța adevărata valoare a bunurilor pe care le vinzi este pe câmpul de tragere.

Episoade

Sezon 1
  • În conflict

    +

    Familia Cranmer, proprietara unuia dintre cele mai celebre magazine de arme de colecţie, pregăteşte o sesiune de tir pentru puşcaşii victorieni.

  • Vreau un Jeep!

    +

    Christian testează un tun de 25.000 de dolari. Alex şi magazinerii testează puşti cu lunetă din al Doilea Război Mondial.

  • Hoți de tunuri

    +

    Paul vrea să testeze un tun din secolul al XVII-lea, în valoare de 30.000 de dolari. Va rezista arma? Christian face o achiziţie piperată.

  • Cowboy

    +

    Echipa încearcă arme din Al Doilea Război Mondial înaintea unei reconstituiri. Alex merge în Texas în cadrul unor activităţi de promovare.

  • Foc cu foc

    +

    Alex încearcă să vândă câteva din pistoalele de colecţie ale tatălui, fără ştirea acestuia, fapt care afectează grav relaţiile de familie.

  • Mitraliera Maxim

    +

    Armele de colecţie, de la pistoale vechi la tancuri casate, aduc bani frumoşi. O familie şi-a deschis o afacere cu suveniruri de război.

  • Să-ngropăm securea!

    +

    Alex călătoreşte în SUA în căutarea unor chilipiruri. Va bate palma pentru o muschetă rară şi un tun de 120.000 de dolari, complet distrus.

  • Poliție... camera... motor!

    +

    Apar disensiuni între cei doi proprietari ai anticariatului când Alex, în ciuda opoziţiei tatălui său, cumpără o piesă de 250.000 de dolari.

  • Miză mare

    +

    Cu ocazia unei seri de pocher, Christian îi face cadou lui Alex o cutie de lemn în care se află un obiect cu o valoare istorică deosebită.